Disfunctiile pietei muncii si impactul dezvoltarii sectorului tertiar asupra ocuparii fortei de munca

Exista numeroase unghiuri devedere a structurii fortei de munca; astfel, structura fortei de munca poate fiprivita prin prisma participarii la activitatea economica sau a ocuparii, prin aceea aramurilor si sectoarelor economice, a ocupatiilor etc. De multe ori, criteriile dupa care forta de munca sestructureaza sunt combinate. Piata muncii, in acceptiunea larga, include probleme legate de ocupare, somaj si calitatea muncii, de productivitate, castiguri si costul muncii. Populatia ocupata reprezinta componenta principala a fortei de munca saua populatiei active, cealalta componenta fiind reprezentata de someri. Conform cu definitiile BIM – Biroului International al Muncii (ILO –International Labour Office), o persoana ocupata este aceea care in perioada dereferinta (saptamana) a prestat orice fel de munca pentru a obtine o plata sau unprofit sau nu a lucrat dar are un loc de munca de unde a fost temporar absent. Rataocuparii exprima ponderea persoanelor ocupate in totalul populatiei. La nivel macroeconomic, printre variabilele esentiale de la care seporneste in studierea problematicilor legate de disfunctiile pe piata muncii, demobilitatea fortei de muncasi a flexibilitatii acesteia, se numara niveluldezvoltarii economice, ocuparea fortei de muncasi productivitatea muncii.

Intr-o acceptiune larga, disfunctiile pe piata muncii au la baza necorelareacererii de munca cu oferta. Structura diferita la un moment dat intre structura celordoua componente ale echilibrului genereaza tensiuni pe piata muncii, conducandin final la ineficienta, fie in utilizarea capitalului, fie in aceea a muncii. Principalaconsecinta a disfunctiilor de pe piata muncii o reprezintasomajul (rezultat al dezechilibrelor).Se poate intampla ca, intr-o anumita perioada, in anumite zone dineconomie, cererea de munca sa creasca rapid si sa necesite o structura care nupoate fi acoperita de oferta de munca existenta. In acest caz, cresterea productieieste limitata de catre oferta, cu consecintele caredecurg. Aceasta situatie poate fi considerata drept una de sub-oferta de munca.De asemenea, exista situatiicand,in anumite zone din economie, oferta de munca nu isi gaseste plasament, volumulsi structura cererii fiind necorespunzatoare. In acest caz, cresterea ocuparii esteaceea care este limitata de catre cerere, cu efectele rezultate; este de supra-oferta demunca.Conform celor doua cazuri, solutiile pot veni din doua directii, fie de pe latura ofertei, prinmasuri de crestere a mobilitatii fortei de munca, aadaptabilitatii si flexibilizarii acesteia la dinamica cererii, fie de pe latura cererii, prin masuri de valorificare a resurselor de forta de munca.

In conditiile economiei moderne, mobilitatea fortei de munca reprezintauna dintre conditiile de baza ale dezvoltarii. Ea este dictata de criteriul eficientei, forta de munca orientandu-se catre ramurile productive, in care salariile, veniturilein general, sunt mai ridicate. Mobilitatea este insa restrictionata de gradul de flexibilitate a pietei muncii, precum si de o serie de alte conditii specifice: astfel, capitalul, avand tendinta de a migra spre ramurile si regiunile mai profitabile, atrage dupa sine o forta de munca ce in timp va obtine venituri sporite; in schimb, in ramurile aflate in regres, capitalurile se retrag, somajul creste si forta de munca migreaza. Apare, astfel, o discrepanta semnificativa intre dorinta (potentialul) de cautare a unor noi oportunitati de muncasi de venituri de catre forta de munca si posibilitatile (capacitatea) de absorbtie (acoperire) a acestei cereri in crestere; apar tensiuni majore pe piata muncii, mobilitatea fortei de munca fiind uneori dramatic ingradita. Tensiunile pot aparea pe multiple planuri: intre someri si cei angajati, intre cei bine calificati, bine remunerati, si cei cu slaba calificare, care sunt retribuiti modest etc. In aceste conditii, concurenta devine acerba pe piata muncii, iar angajatorii pot profita prin diminuarea uneori exagerata a costului muncii, inclusiv prin reducerea fondurilor alocate recalificarii sau pentru ridicarea nivelului de pregatire si competenta al personalului.

Pe baza datelor publicate de INS pentru 2010 se constata, la nivel European, tendinta de reducere atat a participarii populatiei la forta demunca, cat si a ratei ocuparii. Dinamica nesatisfacatoare a ratei ocuparii reflectaproblemele dificile cu care se confrunta majoritatea statelor UE in domeniul forteide muncasi pentru asigurarea echilibrului dintre cerere si oferta pe piata muncii.Aceasta in conditiile in care actualmente aproximativ 16% din populatia UniuniiEuropene este amenintata de saracie. In acest context, UE trebuie sa gaseascasolutii pentru a inversa tendintele in plan economic si social.In anul 2010 a fost lansata Strategia Europa 2020, al carei obiectiv fundamental este crearea mai multor locuri de muncasiasigurarea unor conditii mai bune de viata. Prin aceasta strategie se are in vedereasigurarea unei cresteri inteligente, durabilasi favorabila incluziunii. In modconcret, exista cinci prioritati strategice, intre care pe prima pozitie este inscrisacresterea ratei de ocupare a populatiei la cel putin 75%. Considerandu-se unul dintre elementele de bazain viitoarea dezvoltare aeconomiei UE, cresterea ocuparii este totodata strans legata de celelalte obiectivestrategice, in special de cele din zona educatiei si a reducerii saraciei siexcluziunii.Rezolvarea problemelor legate de subocupare reclama intensificarea eforturilor pentru gasirea celor mai adecvate masuri care sa permita inversarea trendului de descrestere a ratei ocuparii sau cel putin sa-l stopeze.

In acord cu specificul economiei nationale, cu potentialul sau real deimplementare a unor masuri eficace pentru atingerea tintelor, in cazul Romaniei,comparativ cu valorile la nivel european, tintele sunt mai reduse pentru rata deocupare (cu cinci puncte procentuale).  Tot sub media europeana se plaseazatinta privind reducerea numaruluipersoanelor cu risc de saracie si excluziune sociala, cu 1,3 puncte procentuale(cele 580 mii persoane reprezintain cazul Romaniei aproximativ 2,7% din totalul populatiei, in vreme ce tinta de 20 milioane la nivelul UE echivaleaza cuaproximativ 4% din totalul populatiei).

 

 

In prezent, economia romaneasca se confrunta cu probleme serioase in domeniul utilizariifortei de munca, cu o serie de distorsiuni pe piata muncii, care se traduc princoexistenta unui deficit de forta de munca, in anumite ramuri economice,cu slaba utilizare a acesteia pe ansamblu. Rata de ocupare a fortei de munca la nivel national este in continuare

scazuta, iar somajul este semnificativ, desi rata acestuia este mai mica decat mediaeuropeana. De aceea, programele/masurile in domeniul fortei de muncain Romania trebuie sa se axeaza peatragerea si mentinerea mai multor persoane in munca, prin flexibilizarea dispozitiilor contractuale, prindezvoltarea sistemului educational si al formarii profesionale.

Analizand distributia ratei de ocupare in cadrul UE,se constata ca, in anul 2010, Romania, avand o rata a ocuparii de 58,8%, sesitueaza semnificativ sub media europeana (64,2%).In Romania, reducerea in ultimul deceniu a populatiei active a influentat inmod negativ dinamica ocuparii, exprimatain raport cu populatia in varsta demunca. Scaderea ratei de ocupare a resurselor de munca, determinata de reducerearatei de activitate, conduce lacresterea gradului de dependenta economica a populatiei.Esentiala pentru functionarea eficientain dinamica a pietei muncii esteasigurarea echilibrului dintre cererea si oferta de munca. Cererea pe piata munciieste dictata de dinamica economiei, de necesarul de munca pentru bunul mers al acesteia. Oferta, in schimb, poate fi stimulate prin perfectionarea sistemului de invatamant, al celui de formare si calificareprofesionala.In contextul Strategiei Europa 2020, in Romania sunt necesare masuri mai riguroase pentru a imbunatati perspectivele de angajare a fortei de munca prin ridicarea nivelului de instructie si de calificare, atat in cazul lucratorilor actuali cat si a viitorilor angajati.

In 2010, ponderea cea mai mare in UE inpopulatia ocupata o detineau serviciile, (69,1%); industria reprezenta al doilea sector ca importanta (25,2% din totalul populatiei ocupate), agricultura situandu-se pe ultimul loc (5,1%).  La nivelul Uniunii Europene, exista o puternica corelatie pozitivaintre ponderea populatiei ocupate in servicii in totalul populatiei ocupate si nivelul PIB-ului pe locuitor,in vreme ce intre ponderea populatiei ocupate in industrie si PIB-ul pe locuitor si respectiv intre ponderea populatiei ocupate in agriculturasi PIB-ul pe locuitor corelatiile sunt negative; exista, de asemenea, o corelatie pozitiva semnificativaintre ponderea sectorului serviciilor in PIB si nivelul acestuia pe locuitor,in vreme ce intre ponderea industriei si PIB-ul pe locuitor si respectiv intre ponderea agriculturii si PIB-ul pe locuitor corelatiile sunt negative.

Masurile privind cresterea gradului de participare si ocupare a populatieiau un impact major care se rasfrange in intregul sistem economico-social. Astfel,la nivelul anului 2010, de exemplu, cresterea cu doar un punct procentual a rateide ocupare echivala cu un spor al PIB-ului de +1,6%. In cazul Romaniei, se remarca ponderea inca foarte ridicata a populatieiocupate in agriculturain totalul populatiei ocupate (30,1% in anul 2010), ceea ceo plaseaza pe primul locin UE in privintaponderii populatiei ocupate in servicii in totalul populatiei ocupate. Ponderearidicata a populatiei ocupate in agricultura (avand in vedere cain privintaindustriei ponderea se aflain jurul mediei europene), face ca Romania sa ocupe unloc codasin UE prin prisma locului serviciilor in economia nationala. Asadar, in legatura cu cresterea gradului ocuparii, in Romania exista, comparative cu situatia pe plan european, o rezerva importanta care se refera la supradimensionarea, in mod conventional in statistica oficiala, apopulatiei ocupate in agricultura, in raport cu cerintele unei economii moderne.Acest fapt conduce la o productivitate medie la nivel national scazuta.Prin urmare, schimbarea structurii economiei nationale, prin reducereaponderii agriculturii, in principal, poate fi o cale majorain viitor pentru utilizareaeficienta a fortei de munca. De exemplu, la nivelul anului 2010, reducerea cu doarun punct procentual a ponderii agriculturii in populatia ocupata echivala cu un spor al PIB-ului de 1,2%.

Analiza structurii pe ramuri aocuparii, adisfunctiilor de pe piata muncii si a decalajelor de productivitate, consemneaza decalajul intreagriculturasi restul ramurilor, faptul ca populatia ocupatain aceasta ramura, desiin statistici apare in mod conventional ca fiind activa, in realitate este subocupata.Consecinta este o productivitate mult mai scazuta decat media nationalainregistratain aceasta ramura: referitor la productivitatea muncii agriculturii in raport cu media nationala, persistainca un decalaj imens fata de celelalte ramuri aleeconomiei, productivitatea fortei de munca din aceasta ramura reprezentand doar un sfert din nivelul mediu al productivitatii.In prezent, Romania se afla mult in urmamediei europene, in ceea ce priveste nivelul  productivitatii muncii. Una dintre cauzele fundamentale, la nivel macroeconomic, o reprezinta decalajele inca foarte mari care separaRomania in plan structural de situatia din tarile avansate si fata de media europeana la anumiti indicatori de performanta, distributia fortei de munca pe cele trei mari sectoare din economie. Dacain cazul industriei ponderea ocuparii este apropiata de aceea medie pe plan european, discrepantele majore sunt in cazul agriculturii si respectiv al serviciilor. Agricultura este supradimensionatain cazul Romaniei in privinta populatiei ocupate pe care o detine, in detrimentul sectorului serviciilor. Aceasta, in conditiile in care, intr-o economie performanta, agricultura si-a restrans proportiain raport cu celelalte ramuri: cresterea randamentului in agricultura, datorata tehnologiei, a permis eliberarea de forta de munca pentru alte domenii de activitate, concomitent cu sporirea veniturilor celor ramasi pentru munca in agricultura. Esentiala pentru modificarile structurale care se vor produce in viitor inforta de munca este reducerea decalajelor de productivitate intresectoare si ramuri economice, aceasta conducand automat la atenuarea disfunctiilor pe piata muncii.

Analiza datelor statistice referitoare la dinamica ponderii sectorului serviciilor in PIB demonstreaza tendinta clara de expansiune a sectorului serviciilor, toate tarile europene inregistrand dinamici pozitive.Pe termen lung, principala modificare de ordin structural a pietei muncii se refera la transferul fortei de muncaintre sectoarele primar (agriculturasi silvicultura), secundar (industrie si constructii) si tertiar (servicii).Pe termen lung, ponderea sectoarelor se va plafona, ierarhia fiind intotdeauna urmatoarea: sectorultertiar acoperind in jur de trei sferturi din populatia ocupata, sectorul secundarcuprinzand aproximativ o cincime din forta de muncasi sectorul primar ocupanddoar o mica fractiune din forta de munca.In literatura economica se subliniaza cain general dinamica pe termenlung a economiilor nationale in epoca contemporana se caracterizeazaprin cresterea ponderii sectorului tertiar atat in PIB cat si in totalulfortei de munca, aceasta semnificand tranzitia de la o economie slabdezvoltata la una competitive/performanta. Uneori, chiar decalajul intre tari din punctul de vedere al gradului de dezvoltare economica se evalueaza pe baza diferentelor care existain ceea ce priveste contributia sectoruluiserviciilor la formarea PIB-ului. Pe masura ce venitul pe locuitorcreste, tendinta este de diminuare a ponderii sectorului primar inforta de muncasi cresterea corespunzatoare a sectoarelor secundar si tertiar.

 

Bibliografie:

Perspectivele pietei muncii din Romaniain contextul Strategiei Europa 2020, Lucian-Liviu Albu, Petre Caraiani, Marioara Iordan